Copilul nu e un proiect de reușită. E un om în formare.

2 Adăugat de Liliana Popescu

Copilul nu e un proiect de reușită. E un om în formare.

Atenție

Tot mai des aud:
– „Am înscris-o la trei cursuri extrascolare pentru că «e talentată».”
– „Am făcut o oră în plus de sport, apoi ne-am grăbit la olimpiadă.”
Dar ce se întâmplă înăuntrul acelui copil?

Eu sunt Liliana Popescu, psihoterapeut integrativ, cu studii de sociologie şi psihologie la UVT, master în psihologie clinică şi formare în psihoterapie integrativă la IRPI. În cabinet, văd adesea copilul care, deși pare plin de reușite, este gol emoțional.

Interes – La ce duce „cursa de performanță”?

Check‑point‑urile nu sunt neapărat rele. Dar când copilul devine un proiect, nu mai e copil:

  • Se simte iubit dacă „aduce acasă un trofeu”, nu pentru cine este el.

  • Greșeala devine o urgență, nu o oportunitate de învățare.

  • Se alimentează anxietatea – și apare perfecționismul.

  • Își pierde echilibrul când nu are succes imediat.

  • Renunță la timpul lui: să se plictisească, să se joace, să stea fără agendă.

În timp, copilul devine dependent de validare, el merge pe „bifă” în loc să se bucure de proces.

Dorință – Ce ai vrea tu pentru copilul tău?

Dacă simți că tot ce ai făcut a plecat din iubire, dar copilul pare deja obosit, anxios sau deconectat de la el însuși, există o cale:

Să înlocuiești proiectul de reușită cu sprijin autentic în devenirea lui.
Să crești un copil care:

  • se cunoaște,

  • se bucură de cine este,

  • își afirmă valoarea din interior, nu din afișări de succes.

Studiu de caz: „Andrei și… maratonul impus”

Andrei avea 11 ani. Era la școală profil sportiv. Bogat în diplome, dar alcoolizat de anxietate.
Mama lui a venit la cabinet:
„Îi place sportul, dar se simte sub presiune. Eu m-am speriat când i‑au zis că ar da totul pentru performanță…și nu m spune dacă e ok.”
Am lucrat împreună:
– ne-am uitat la originile presiunii – era mai degrabă voia ei personală, nu neapărat a lui.
– i-am dat spațiu lui să aleagă (și să renunțe dacă nu mai mergea).
După câteva luni, Andrei a redescoperit plăcerea de a se juca, nu doar de a alerga ca un robot.

Acțiune – De unde începi

  1. Reduci „proiectul de performanță”:
    Mai puține cursuri care nu răspund unei dorințe reale a copilului.

  2. Îi oferi spațiu:
    Pentru timpul liber, creativitate, expresie fără scop fix.

  3. Lucrezi împreună cu el:
    Îl întrebi – ce-ți place cu adevărat? Ce te face să zâmbești?
    Îi validezi emoțiile și îl susții dacă se oprește.

  4. Te ajuți de terapie:
    Pentru a-ți clarifica direcția ca părinte și a construi o legătură conștientă, empatică și sănătoasă.

FAQ – Întrebări frecvente

1. Dacă renunț la cursuri, nu-i taie șansa de a fi bun la ceva?
Ba chiar își redeschide calea ca să aprofundeze și să iubească ceva autentic, în ritmul lui.

2. Dar dacă copilul vrea din nou activități?
Perfect – alegerea autentică e cheia. Nu mai vine din presiune, ci din bucuria lui.

3. Cum aflu ce vrea cu adevărat copilul meu?
Renunți la propriile așteptări și îl asculți. Îl lași să-ți spună ce îl bucură, ce-l frustrează, ce vrea să exploreze.

4. Cum te poate ajuta terapia?
Eu te susțin să-ți onorezi voința de părinte autentic. Să-ți redescoperi vocea interioară și să-ți regăsești puterea să-l susții pe copil în devenire.

Vrei să fii sprijinul de care copilul tău are cu adevărat nevoie?

Te invit să ne vorbim.
Știm că nu e ușor să schimbi ritmul, când vine din dragoste şi teamă de ratat. Dar primul pas e al tău, ca părinte. Și merită să fie conștient și întâmpinat cu răbdare.